Înşelăciunile prin metoda „accidentul” condamnare aproape 22 de ani de închisoare

September 16, 2015 at 8:25 pm

Andrei Popiţanu a primit la Curtea de Apel Suceava o condamnare definitivă de 21 de ani, 10 luni şi 23 de zile

Ieri s-a pus punct final într-un dosar care priveşte înşelăciuni comise prin metoda „accidentul”. Un tânăr de 27 de ani din Fundu Moldovei, Andrei Popiţanu, a primit la Curtea de Apel Suceava o condamnare definitivă de 21 de ani, 10 luni şi 23 de zile. În acelaşi dosar a mai fost condamnat, tot definitiv, şi Adrian Ursu, în vârstă de 35 de ani, din comuna Adâncata, complicele lui Popiţanu la o parte dintre înşelăciuni. Ursu a primit 3 ani, 3 luni şi 10 zile de închisoare.

Prin sentinţa de ieri, cei doi inculpaţi au fost obligaţi să plătească şi daune materiale şi morale păgubiţilor, în cuantum de 15.700 de euro şi 35.632 de lei.

Popiţanu a fost trimis în judecată la începutul acestui an, sub acuzaţia că a comis nu mai puţin de zece înşelăciuni şi două tentative, prin metoda „accidentul”.

Faptele au fost comise în timp ce tânărul din Fundu Moldovei era încarcerat în penitenciar, fiind condamnat în 2009 la 20 de ani de închisoare pentru un omor comis în toamna lui 2008. La vremea respectivă, Popiţanu a ucis-o pe fosta lui prietenă, o fată de 18 ani pe atunci, pe care a lovit-o cu pumnii şi cu picioarele, dar şi cu un bolovan peste cap, fapta petrecându-se în spatele unei discoteci din comuna Fundu Moldovei.

 

S-a reprofilat după gratii, din criminal în escroc

Închisoarea a fost pentru tânărul Andrei Popiţanu o „şcoală de infractori”, în spatele gratiilor criminalul reprofilându-se în escroc.

Cu ajutorul unor telefoane mobile contacta persoane de pe raza judeţului, le spunea fie că este avocat, ori de la poliţie sau la parchet, şi că o rudă de-a lor, de regulă unul dintre copii, a provocat un grav accident rutier şi are nevoie urgentă de bani pentru a nu ajunge în spatele gratiilor.

Multe victime au picat în plasa criminalului escroc, care, în momentul în care simțea că victima a „mușcat”, își trimitea „asistentul”, identificat în persoana lui Adrian Ursu, aflat în libertate la vremea respectivă, să ridice banii.

 

Primea indicaţii prin telefon ce să facă după ce lua banii de la victime

Audiat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, Adrian Ursu a refuzat să dea declaraţii iniţial, însă ulterior, din arestul poliţiei, şi-a recunoscut faptele, mărturisind că a acţionat la solicitarea lui Andrei Popiţanu, despre care ştia că este încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Botoşani.

Întrebat ce făcea cu banii ridicaţi de la victime, Adrian Ursu a declarat că toate sumele le-a dat unor persoane pe care nu le cunoştea, persoane cu care se întâlnea în anumite locuri la indicaţiile telefonice ale lui Andrei Popiţanu.

 

Avea şase-şapte telefoane în celulă. Cartele, nici nu mai ştie…

Anchetatorii au stabilit că toatele faptele au fost comise de Andrei Popiţanu din Penitenciarul de la Botoşani, unde era transferat de la puşcăria din Iaşi.

Popiţanu şi-a recunoscut cu seninătate înşelăciunile, mărturisind că a folosit şase-şapte telefoane mobile. Cât despre cartelele telefonice, nici nu le mai ştia numărul.

Pe portalul instanţelor de judecată, numele lui Andrei Popiţanu apare şi la alte dosare, de cele mai multe ori iniţiate de deţinut, prin cereri de contestaţii la executare ori de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea.

Andrei Popiţanu a fost trimis în judecată şi pentru alte fapte de înşelăciune, comise tot din spatele gratiilor, fiind condamnat anterior şi în alte dosare.

(Sursa Monitorul de Suceava)