Atacul s-a produs în noapte de 20 spre 21 septembrie, în oraşul Vicovu de Sus, din judeţul Suceava. Daniel a petrecut noaptea la socrii săi. După miezul nopţii, persoane neidentificate încă au intrat în curtea gospodăriei, au spart gemurile casei şi au vandalizat maşina activistului de mediu.
În noaptea de duminică spre luni, activistul de mediu Daniel Bodnar a rămas la socrii săi, din oraşul Vicovu de Sus. În jurul orei 1.00, persoane deocamdată necunoscute au intrat în curtea gospodăriei, au spart geamurile casei cu bolovani şi au vandalizat maşina activistului. Luneta autoturismului a fost spartă şi au fost avariate portierele şi alte elemente de caroserie. Daniel bănuieşte că în spatele atacului s-ar putea afla hoţii de lemne. Într-un live pe care l-a făcut pe contul său de Facebook, imediat după atac, activistul a spus că a fost ameninţat de un pădurar şi de administratorul unei firme de exploatare a lemnului, după ce în urmă cu trei zile i-ar fi prins cu un transport ilegal de lemn. Daniel a depus plângere la Poliţie, iar acum oamenii legii încearcă să afle cine sunt autorii atacului. Nu este pentru prima dată când cei implicaţi în afaceri dubioase cu material lemnos încercă să-l intimideze pe activistul de mediu. În urmă cu o săptămână, un transportator şi un prieten al acestuia l-au atacat pe Daniel chiar sub ochii poliţiştilor. Unul dintre atacatori i-a spus activistului că-l omoară.
Sursa Adevarul.ro